Bucureşti, 12 mai 2008 – Praktiker România, liderul pieţei româneşti do-it-yourself, va lua luna viitoare startul procesului de extindere din acest
an. Primul magazin pe care compania îl va deschide în 2008 se va afla la Deva, inaugurarea lui fiind programată pentru prima
săptămână a lunii iunie. La sfârşitul aceleiaşi luni, va fi deschisă şi cea de a doua unitate, la Piteşti. Pentru Praktiker
Deva, compania a investit aproximativ 8,5 milioane Euro, iar pentru unitatea din Piteşti aproximativ 12 milioane Euro.
„Anul acesta continuăm procesul de consolidare a poziţiei noastre de lider al pieţei do-it-yourself”, declară Guenter Vosskaemper, director general Praktiker România. „În cei 6 ani de când ne-am început activitatea, reţeaua noastră de magazine s-a extins foarte repede, iar acum suntem într-un
punct în care putem vorbi de o consolidare a prezenţei noastre la nivel regional. Cu cele două magazine pe care le deschidem
luna viitoare, ne asigurăm pentru 2008 un start pe măsura evoluţiei noastre de până acum”.
Praktiker Deva va avea o suprafaţă de vânzare de aproximativ 4.300 mp, fiind cel de-al doilea magazin cu această dimensiune,
după Praktiker Târgovişte, deschis anul trecut. Magazinul din Piteşti va fi amplasat aproape de ieşirea de pe autostrada Bucureşti-Piteşti,
iar suprafaţa sa de vânzare va fi de aproximativ 8.200 mp.
Odată cu deschiderea celor două magazine, Praktiker România va ajunge la 22 de unităţi în total, iar suprafaţa de vânzare
a reţelei va depăşi 140.000 mp. Compania este acum prezentă în 17 oraşe, situate în toate regiunile ţării: Bucureşti (unde
deţine 3 unităţi), Cluj-Napoca, Ploieşti, Timişoara (cu două magazine), Braşov, Bacău, Oradea, Constanţa, Craiova, Arad,
Tîrgu-Mureş, Satu Mare, Brăila, Baia Mare, Galaţi, Târgovişte şi Iaşi.
Pentru 2008, Praktiker România are în plan să finalizeze mai mult de 5 proiecte de magazine. În următorul interval de 2-3
ani, reţeaua companiei se va extinde la peste 30 de unităţi şi va acoperi toate oraşele din ţară cu peste 120.000 de locuitori.
Odată cu proiectele de la Deva şi Piteşti, totalul investiţiilor realizate de Praktiker România, de la începutul activităţii
până în prezent, va depăşi suma de 200 milioane Euro.
Pe primul trimestru al anului 2008, compania a raportat vânzări de 53,4 milioane Euro. Echipa Praktiker România are în prezent
peste 2.400 de oameni, cărora li se vor adăuga alţi 200, odată cu deschiderea celor două noi magazine.