· Proiectele decorative au fost amplasate în cabinetele medicale şi sălile de aşteptare
Bucureşti, 12 august 2008 – Clădirea secţiei Ambulatoriu de Chirurgie a Spitalului „Grigore Alexandrescu”, primul inclus în campania „Colorează un zâmbet”, şi-a schimbat atmosfera în care îşi primeşte pacienţii. Cabinetele medicale şi sălile de aşteptare din acest spaţiu sunt
acum pline de culoare, iar aerul apăsător de spital a cedat în faţa jucăriilor, a desenelor amuzante de pe pereţi şi a decoraţiunilor
instalate în încăperi. Toate proiectele decorative au fost confecţionate special pentru copii, fiind concepute pentru a le
atrage atenţia, pentru a-i amuza şi a le oferi micilor pacienţi un mediu interactiv, în care să se poată simţi mai bine.
„Sperăm ca acest prim proiect al campaniei noastre să le aducă un strop de veselie copiilor care primesc îngrijire medicală
aici”, declară Guenter Vosskaemper, director general Praktiker România. „Ne-am propus ca în spaţiul pe care l-am avut la dispoziţie să venim cu mai multe proiecte bazate pe câteva idei simple, dar
pline de culoare şi în contrast total cu ceea ce suntem obişnuiţi să întâlnim într-un spital. Intenţia noastră a fost să obţinem
un efect surpriză puternic pentru copii, să le provocăm curiozitatea şi să-i ajutăm să uite puţin de suferinţa lor”.
La Secţia Ambulatoriu de Chirurgie a Spitalului „Grigore Alexandrescu” vin în fiecare zi peste 900 de pacienţi, copii din
Bucureşti, judeţele Ilfov, Argeş, Buzău şi Sibiu. Aici se fac tratamente şi se oferă consultaţii de pediatrie, ORL, psihosomatică,
chirurgie, ortopedie, radiologie, recoltări pentru analize, precum şi intervenţii în sala de ghips.
„Cu toţii ştim că teama şi neliniştea pe care le simt cei mici atunci când vin la doctor sunt mult mai puternice decât la
un adult”, declară Prof. Dr. Coriolan Ulmeanu, directorul Spitalului Clinic de Urgenţă „Grigore Alexandrescu”. „Pentru a-i ajuta să depăşească aceste emoţii trebuie să găseşti o cale de comunicare cât mai apropiată de puterea lor de
percepţie. Copiii sunt extrem de receptivi la tot ceea ce se întâmplă în jurul lor, observă cu uşurinţă orice desen sau obiect
viu colorat. Dacă au în jur lucruri care să le trezească interesul şi să le mute atenţia într-o altă zonă pot trece mai uşor
peste suferinţa lor. Campania „Colorează un zâmbet” a reuşit să facă spaţiul din această secţie mult mai prietenos pentru
copii. Medicii noştri primesc astfel o mână de ajutor în încercarea lor de a le reda starea de sănătate micilor pacienţi”.
Campania „Colorează un zâmbet” îşi propune să schimbe atmosfera în 20 de spitale şi instituţii de asistenţă medicală din 17 oraşe din ţară. Toate proiectele
de amenajare folosite în această campanie sunt inspirate din lumea jocului, a personajelor comice şi a creaturilor fantastice,
culorile fiind elementul pe care se pune accent pentru crearea unui ambient vesel, prietenos, relaxant. Unul dintre proiecte
constă în crearea, pentru fiecare spital, a câte 3 panouri murale pictate ilustrând câteva personaje pline de culoare din
lumea circului. Datorită tehnicii folosite, la realizarea picturii de pe panouri poate participa orice persoană, indiferent
de vârstă sau de îndemânarea şi imaginaţia pe care le are.
Pentru panourile montate la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, pictura a fost realizată în magazinul Praktiker Militari, iar
la acţiune au participat clienţii, angajaţii magazinului, jurnalişti şi vedetele Adriana Bahmuţeanu şi Mihai Sturzu (trupa
Hi-Q). Ei se află printre personalităţile care susţin proiectul „Colorează un zâmbet”. Până acum, acestei campanii i s-au
mai alăturat Cornel Ilie (Vank) şi Dana Războiu.
Pe lângă panourile pictate, la Secţia Ambulatoriu de Chirurgie au mai fost create diverse proiecte decorative şi funcţionale
gândite special pentru copiii: jucării şi decoraţiuni cu motive inspirate din jocuri (dinozauri din lemn, caracatiţe de agăţat
pe perete jocuri supradimensionate de „X şi 0”), piese de mobilier adaptate spaţiilor folosite de copii, desene cu figurine
fantastice, imprimeuri cu teme adaptate (spaţiul cosmic, lumea subacvatică) etc.
Imediat după Spitalul „Grigore Alexandrescu”, campania va ajunge la Spitalul „M.S. Curie” din Bucureşti. Primele instituţii
din afara capitalei unde se vor implementa proiectele campaniei vor fi Spitalul Judeţean Ploieşti, Spitalul Judeţean Craiova,
Spitalul Judeţean Târgovişte, Spitalul de Pediatrie Constanţa, Spitalul de Pediatrie Braşov. Toate materialele, uneltele şi
soluţiile necesare realizării proiectelor sunt asigurate de Praktiker România.